Pentru cine nu stie, blogurile folosesc sisteme de management al continutului (CMS), care la randul lor, depind de combinatia dintre server-side scripting si baze de date. Acest lucru permite bloggerilor sa creeze continut dinamic fara a fi nevoie sa scrie cod HTML de fiecare data cand publica ceva.
De-a lungul timpului, crearea si modificarea constanta a continutului a cauzat ca baza de date a unui blog sa devina greu de controlat si eventual, corupta. Optimizarea bazei de date a blogului dvs. poate creste viteza si performanta acestuia. Cu o baza de date MySQL, puteti utiliza un instrument grafic ca phpMyAdmin pentru a face optimizarile necesare. In cele mai multe cazuri, puteti accesa phpMyAdmin din interiorul unui panou de control, cum ar fi cPanel.
Pentru a optimiza baza de date a blogului dvs. folosind phpMyAdmin, procedati in felul urmator:
1) Logati-va in phpMyAdmin
2) Selectati baza de date pe care doriti sa o optimizati
3) Derulati pana in partea de jos a listei de tabele si faceti click pe “Check All”
4) Faceti click pe meniul derulant care spune “With selected” si alegeti “optimize table”
Daca totul merge bine, acesta va spune: “Your SQL query has been executed successfully” (interogarea dvs. SQL a fost executata cu succes), si va arata interogarea mai jos, in acel mesaj. Sub interogare, puteti vedea lista cu toate tabelele si starea lor de optimizare. In cele mai multe cazuri, acesta va afisa rezultate de genul “OK” sau “table is already up to date” (tabelul este deja actualizat).
Atunci cand executati comanda “OPTIMIZE TABLE” in MySQL, practic ii spuneti sa recupereze spatiul neutilizat dintr-un tabel si sa defragmenteze fisierul de date. Fragmentarea apare de obicei atunci cand un tabel a suferit schimbari frecvente. Utilizand ocazional instrumentul de optimizare rapida si usoara din phpMyAdmin, puteti imbunatati semnificativ performantele blogului dvs.