Ultimele studii arata ca atacurile de tip DDoS sunt in crestere

Atat numarul, cat si volumul atacurilor de tip distributed denial-of-service (DDoS) sunt in crestere, cel putin asta indica ultimele rapoarte ale companiilor furnizoare de servicii de atenuare a atacurilor DDoS, Prolexic si Arbor Networks.

In timpul celui de-al patrulea trimestru al anului trecut, Prolexic a detectat cu 45 % mai multe atacuri DDoS, comparativ cu perioada similara din 2010 si de doua ori mai multe decat numarul de atacuri din timpul celui de-al treilea trimestru al anului 2011.

Tendinta atacurilor DDoS este de a fi pe o durata mai scurta, dar sa aibe un volum mai mare de pachete per secunda, a declarat Paul Sop, chief technology officer la Prolexic.

Latimea de banda medie utilizata intr-un atac a fost de 5.2 Gbps in al patrulea trimestru din 2011, cu 148 % mai mare decat in al treilea trimestru.

Aceasta tendinta este, de asemenea, reflectata si in raportul Arbor Networks, care a chestionat 114 reprezentanti ai diferitelor segmente de piata cu privire la experientele lor in materie de atacuri DDoS in 2011. Peste 40 % dintre respondenti au spus ca s-au confruntat anul trecut cu atacuri care au depasit 1 Gbps in latime de banda, in timp ce 13 % au spus ca au fost tinta a cel putin un atac care a depasit 10 Gbps.

Bazandu-se pe statisticile Prolexic din ultimul trimestru al anului 2011, Paul Sop considera ca 2012 va fi un an plin de provocari pentru afacerile online, deoarece acestea sunt tintele principale ale atacurilor DDoS.

Conform Arbor Networks, motivatia principala a atacurilor DDoS din 2011 a reprezentat-o conflictele politice si ideologice.

Japonia a fost principala sursa de atacuri DDoS din ultimul trimestru al anului 2011, in conformitate cu Prolexic. Acest lucru vine ca o surpriza, deoarece Japonia nu are o concentratie mare de retele botnet.


Posted

in

by