Categories
Noutati din IT

De ce trebuie sa platim pentru anumite software-uri?

Cu cativa ani in urma, un computer era suficient pentru a tine pasul cu ultimele tendinte tehnologice. Cu toate acestea, astazi, o conexiune la internet este obligatorie in cazul in care doriti sa fiti in pas cu moda. Lucrurile au progresat destul de repede, si nu numai in termeni de inovatii hardware si conexiuni de mare viteza. In acest articol ne vom concentra in special pe partea software.

Performanta hardware solicita, de asemenea, imbunatatiri in dezvoltarea de software. Un computer ar fi practic inutil fara software-ul necesar si interfata vizuala pentru a facilita comunicarea intre utilizator si sistem. Dar software-ul presupune scrierea a mii de linii de cod, care necesita timp, efort, si evident, resurse umane. Vorbind din punct de vedere economic, dezvoltarea de software inca reprezinta o investitie buna, ceva ce se poate vinde. Acesta este motivul pentru care utilizatorii, de obicei, trebuie sa plateasca pentru a putea utiliza un anumit software.

Software-ul shareware este ceva intre software-ul gratuit si cel platit. Shareware va va oferi o licenta gratuita si limitata de care puteti profita pentru a testa produsul. Dupa expirarea perioadei de proba, vi se va solicita sa cumparati software-ul daca sunteti multumit de el.

Ce este software-ul freeware (open source)?

Unele companii dezvoltatoare de software au alte modalitati de a obtine sprijinul financiar de care au nevoie pentru a-si continua activitatea de dezvoltare de software. Ar putea avea sponsori sau alte surse de venit in afara de cele provenite din vanzarea produselor lor, sau isi pot permite pur si simplu sa lanseze versiuni gratuite de software din cand in cand. In plus, programul poate fi prea simplu pentru a solicita un efort extraordinar de complicat pentru codare, asa ca ar fi un pic exagerat sa ceara bani pentru asta. Prin urmare, internetul este ticsit cu software freeware pe care utilizatorii il pot obtine fara sa plateasca.

Majoritatea dezvoltatorilor de software lanseaza, de obicei, 2 versiuni ale aceluiasi program:

– Versiunea “Lite”, care include caracteristici de baza si este gratuita
– Versiuena “Pro” sau “Full”, care vine cu caracteristici si functionalitate suplimentara. Aceste caracteristici suplimentare sunt un pic mai greu de implementat, si de aceea utilizatorul va trebui sa plateasca pentru a beneficia de ele.

Cum facem diferenta dintre software open source si software piratat?

Atunci cand vorbim despre download-uri gratuite, nu putem sa nu ne gandim la tentatia software-ului pirat. Scrierea de cod pentru un software original este la fel ca scrierea unei carti. A fost ideea cuiva, asa ca acea persoana este singura care are dreptul de a decide ce sa faca cu ea. De asemenea, este singura care decide daca altii vor trebui sa plateasca pentru a se bucura de ea. Mai departe vom vorbi despre modul in care dezvoltatorii isi protejeaza creatiile impotriva utilizarii neautorizate.

Dezvoltatorii includ masuri de securitate (cum ar fi coduri unice, certificate, sigilii, holograme, etc) pentru a dovedi ca utilizatorul a platit pentru a utiliza un anumit software. Aceste coduri activeaza software-ul dupa cumparare. Cu toate acestea, hackerii gasesc intotdeauna modalitati de a sparge si sterge fisiere executabile si secvente de cod responsabile pentru controlul de securitate. De asemenea, acestia sunt capabili de a gasi modelul utilizat pentru a genera coduri unice si de a truca algoritmii de securitate.

Software-ul freeware nu va va cere niciodata un CD key sau orice alta dovada a cumpararii. Veti putea instala software-ul asa cum este. Cu toate acestea, in cazul in care software-ul vine intr-un pachet pe care nu exista niciun sigiliu, holograma sau certificat, atunci aveti un motiv sa suspectati ca software-ul nu este autentic. Contactarea vanzatorului este cel mai bun mod de a va informa asupra produsului.

De asemenea, daca descarcati un software si gasiti un folder cu numele “Crack” sau mai multe fisiere care contin CD key-uri pentru care stiti ca nu ati platit, atunci puteti fi siguri ca incalcati legea prin instalarea si utilizarea software-ului respectiv, asta presupunand ca nu are virusi.

In concluzie, speram ca acum sunteti constienti de efectele daunatoare ale pirateriei. Pe langa incalcarea legii, riscati de asemenea sa va infectati computerul cu virusi, spyware si alte malware-uri. Asa ca aveti mare grija ce descarcati de pe internet!