In general, cu cat serverele web sunt mai apropiate din punct de vedere geografic de vizitatorii site-ului, cu atat mai repede se vor incarca paginile pe care acestia le viziteaza, deoarece o distanta mare intre serverele web si vizitatorii site-ului inseamna ca datele au un drum mai lung de parcurs pana sa ajunga in fata utilizatorului.
Acestea fiind spuse, in cazul in care site-ul dvs. vizeaza in principal utilizatorii din Romania, este indicat sa gasiti o companie de web hosting ce are serverele aflate fizic pe teritoriul Romaniei. De asemenea, este recomandat sa inregistrati o extensie de domeniu specifica tarii (.ro), astfel incat motoarele de cautare sa poate clasa site-ul dvs. pe o pozitie mai buna bazandu-se pe amplasarea dvs. geografica.