Virusul informatic Flame, detectat recent si calificat drept “arma cibernetica”, ce viza in special furtul de documente referitoare la programul nuclear iranian, a primit ordin chiar de la creatorii sai de a disparea fara a lasa urme, potrivit companiei de securitate informatica, Symantec.
“La sfarsitul saptamanii trecute, anumite servere de comanda si control ale virusului Flame au transmis un nou ordin mai multor computere infectate. Acest ordin este menit sa faca virusul sa dispara complet din computerele compromise”, a declarat duminica Symantec, pe blogul sau.
Virusul Flame a fost identificat in mai multe regiuni din lume, in special in Orientul Mijlociu, Europa, America de Nord si Asia-Pacific, Iranul fiind primul stat vizat de aceste atacuri.
Virusul exista de 4 ani, dar nu a fost identificat decat la sfarsitul lunii mai 2012 de Kaspersky Lab, producator rus de antivirus, care a remarcat complexitatea acestuia si utilizarea in scopuri de “spionaj cibernetic”, astfel incat sugereaza implicarea unui stat.