Apple nu a anuntat o data pentru lansarea iPhone 5, insa magazinele online din China accepta deja precomenzi pentru viitorul telefon al americanilor.
Magazinul online Taobao accepta precomenzi pentru iPhone 5, chinezii postand pe site fotografii fanteziste si caracteristici pe care cred ei ca le va avea viitorul telefon Apple.
Fanii Apple din intreaga lume se asteapta ca iPhone 5 sa fie lansat in perioada august-octombrie a acestui an, desi niciun oficial Apple nu a avansat vreo data. Se presupune ca telefonul Apple va avea un ecran mai mare, iar asistentul personal Siri va fi mai performant.
Unii vanzatori de la Taobao, o divizie a Alibaba Group, cer un avans de 1.000 yuan (160 de dolari) celor care vor sa isi rezerve un telefon, in timp ce altii cer toti banii dinainte, adica 6.999 yuan, (1.100 de dolari). Acestia au spus reporterilor de la Reuters ca planuiesc sa cumpere telefoanele din SUA sau Hong Kong, insa nu au precizat data cand le vor livra clientilor. Apple are 5 magazine in China si intentioneaza sa mai deschida inca 2 in Chengdu si Shenzhen.