Reteaua de computere a US National Weather Service a fost compromisa la sfarsitul saptamanii trecute, un grup de hackeri din Kosovo pretinzand ca este responsabil de acest incident si de publicarea de date sensibile, au declarat expertii in securitate.
Datele publicate de grupul Kosovo Hackers Security include structuri de directoare, fisiere sensibile ale serverului web si alte date care ar putea permite accesul la acesta, potrivit lui Chrysostomos Daniel, expert in securitate in cadrul companiei Acunetix.
“Grupul de hackeri a declarat ca atacul este un protest impotriva politicilor americane care vizeaza tarile musulmane”, a spus Daniel.
Mai mult decat atat, atacul pare sa fi fost o razbunare pentru atacurile informatice impotriva centralelor nucleare din tarile musulmane, potrivit unui membru al grupului de hacking care a spus:” Ei ne-au atacat centralele nucleare folosind Stuxnet si Flame. Ne bombardeaza 24/7. Nu putem sta deoparte, trebuie sa ripostam”.
Paul Roberts, expert in securitate la firma Sophos, a scris pe blogul Naked Security ca printre scurgerile de informatii exista si o lista cu nume de conturi administrative, care ar putea expune serverele compromise la atacuri ulterioare de tip “brute force”.