Categories
Noutati din IT Web Hosting

Cheltuielile din industria IT si de hosting vor ajunge la 3.6 miliarde de dolari in 2012

Cheltuielile alocate la nivel mondial pentru tehnologia informatiei vor creste cu 3% in 2012, in pofida conjuncturii economice negative, pentru a ajunge la 3.600 miliarde de dolari, potrivit estimarilor firmei de consultanta Gartner.

“Desi provocarile cu care se confrunta cresterea economica mondiala persista, criza din zona euro, revenirea slaba din SUA si incetinirea economica din China, cel putin perspectiva s-a stabilizat”, a declarat vicepresedintele Gartner, Richard Gordon.

Potrivit Gartner, industria IT si de hosting profita in acest an de cresterea investitiilor in solutiile de stocare a datelor, in serviciile de cloud computing, precum si in echipamentele de telecomunicatii.

Expertii Gartner sustin ca in acest an companiile vor cheltui in total 1.700 miliarde de dolari pentru servicii de telecomunicatii si 377 miliarde de dolari pentru echipamente de telecomunicatii, in crestere cu 1,7% respectiv 10,8% comparativ cu 2011.

De asemenea, expertii sustin ca cheltuielile pentru serviciile cloud computing vor creste de la 91 miliarde de dolari in 2011 pana la 109 miliarde de dolari in acest an pentru a ajunge la 207 miliarde de dolari in 2016.